- But you’re not the only one. Am venit după tine la foarte mică distanță. Doi ani. Pentru că ne lega un destin. Un destin de-ăla de să-ți tragi palme, nu să le citești. Am murit de boală, m-am curățat repede. Moishe Goldberg l-a urmat pe boul bălții ăsta, pe marele Kontogouris în împărăția cerurilor parcată momentan puțin mai aproape de pământ, știi tu, pe peticul ăla aproape de plajă, cum treci de pensiunea Bibanul literat. Cum am mierlit-o, Șeful ăl mare ne-a chemat la raport, ne-a întrebat ce poftim noi acuma. Primul a luat cuvântul pulă ăsta și-a zis c-o vrea pe Gelsomina lui. Pe urmă m-a întrebat pe mine de ce i-am spus ăstuia prostii, iar eu m-am bâlbăit. Moșul era de-o blândețe de-aia, dumnezeiască, nu-ș de ce m-am bâlbâit eu acolo, mi-a explicat că m-am lăsat cuprins de frică și că frica mă separă de adevăr, i-am replicat în apărarea mea că adevărul e valoros, dar un zvon bine plasat e neprețuit. Cert e că la final am fost îndrumat, dovedind eu, citez, un simț al umorului suprasolicitant precum și plăcerea de a citi de pe te miri ce, către marea bibliotecă interimară de la etajul 7. Ce să stau ca curugras zi de vară până-n seară pe-aci, ia să fac niște fișe de lectură. Și să-l iau și pe prost cu mine. Cam asta. Case closed.
- Și Gelsomina, Kontogouris? Ce-ai făcut cu ea?
- Eh boierule, pe Gelsomina n-am mai văzut-o. Am continuat s-o caut, ca să înțeleg ce putere a făcut să nu ne întâlnim și-aici, măcar aici for ever. Ce mână a scris-o pe ea trebuie că m-o fi scris și pe mine. Am strigat-o Moșului, l-am implorat să mă ajute, mi-a zâmbit, mi-a spus că asta e ușor și că o s-o rezolv. Adică tot eu o s-o rezolv, că așa e cinstit - doar am jucat o mână cinstită. Că m-am lăsat cuprins de frică și că frica mă separă de adevăr. Chestii de-astea. Le mai auzi câteodată pe la televizor. Mă, să știi că nu mint ăia. În fine, mi-a dat timp, mult timp. Ca să mă mai liniștesc la creierii capului, m-a desemnat la Departamentul Decedați cu Nevoi Speciale. Mi-a dat biblioteca pe mână și m-a îndemnat să mă regăsesc printre cuvinte. Ceea ce cauți te caută, m-a încurajat. Așa am ajuns împreună cu Moishe controlori de trafic.
- Trafic?
- Trafic literar. Tot ce scrieți ajunge la noi. Filăm, triem, adnotăm, memorăm, retrimitem la sursă. Admitem ce merită, trimitem la retopit ce nu.
- Critici literari? hihi.
- Nu, controlori de trafic. Suntem lumea văzută de sus, din zeppelinul uriaș al cărților care scriu despre lume. Știi cum e să privești lumea din turnul de cotrol? Obiectele zburătoare sunt monitorizate pentru ca cerul să rămână frecventabil, știi nu? Știi și ce frumos se vede de sus? Phoai…
- Adică tu nu dai bani pe cărți…
- Eu sunt din zonă, amigo. Singura pretenție legitimă pe care o poate emite un scriitor e să-l citesc, nu să-l cumpăr. Mie literatura mi se oferă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu